Nu există oameni mari, ci fapte mari

Frumuseţea vieţii constă în faptele frumoase pe care le facem, faptele demne de urmat şi de încurajat.

Fiecare persoană după naştere creşte şi se dezvoltă fizic concomitent şi psihic. La un moment dat fiecare ajunge la un nivel de de devoltare, care de fapt este o scară indispensabilă, ce determină o mare parte din rolul vieţii. Faptele fiecărei persoane descriu în general adevărata personalitate a omului, descriu bunul simţ şi o mulţime de capacităţi ce ţin de moralitate.

Lucian Blaga a spus: “Rezistenţe mari şi piedici mari se opun în lumea asta numai unei voinţe mari”, astfel eu cred că doar avînd o voinţă majoră, dînd dovadă de multă rezistenţă şi trecănd cu succes peste toate barierile, putem deveni nişte nume de apreciat. Voinţa, puterea, perseverenţa, lucrul practic, toate aceste calităţi duc la un momet la realizarea celor mai mari fapte. Aceste fapte de seamă determină însăşi adevărata valoare a celui care le înfaptueşte. (…)

În acest caz multora le este frică şi anume o teamă care afectează grav psihicul: teama de a eşua. Teama aceasta este una existenţială. De la o vîrstă te temi că poţi ajunge să constaţi că ţi-ai ratat viaţa şi că nu mai poţi îndrepta acest lucru şi restul vieţii devine o zbatere pentru găsirea unui rost. Mai grav este că temerea aceasta, oarecum “normală” odată cu avansarea în vîrstă se găseşte la persoane din ce în ce mai tinere. Mulţi liceeni azi îşi stabilesc un scop în viaţă şi caută să fie cît mai bine pregătiţi pentru fapte mari, deoarece sunt conştienţi că şansele de eşuare sunt la fel de mari. Teama pentru ziua de mîine are şi o parte negativă în executarea faptelor mari, petru că ea într-un fel stopează o motivaţie şi o dorinţă de perseverare, înţelepciune şi credinţă. Credinţa implică speranţa, deoarece credinţa se raportează la o entitate divină mai puternică decît omul, o dvinitate care ar putea să influenţeze cursul evenimentelor, ba chiar să intervină într-un mod supranatural atunci cînd nu mai există nici o soluţie posibilă. De aici putem să tragem o concluzie, că credinţa este prima condiţie necesară pentru faptele mari, dar şi o altă concluzie – în credinţă nu există teamă. Cel care ţine cont de aceste concluzii face parte din categoria de oameni care privesc în urmă şi se miră cum lucrurile care nu ţin de puterea şi inteligenţa omenească s-au relializat atît de exact, din categoria celor care astăzi pot fi friciţi, pot zîmbi şi pot reliza faptele demne de urmat, fiindcă nu se tem pentru ziua de mîine. A celor pentru care nesiguranţa este un sentiment uitat sau neexperimentat, iar necunoscutul are farmecul lui aparte, căci abia aşteaptă să vadă cum va aşeza Dumnezeu lucrurile în viitor. Cred sincer că temerile noastre, care pot fi asociate cu nedorinţa sau neputnţa, sunt invers proporţionale cu puterea de a crede: cu cît credinţa scade cu atît cresc temerile. De astfel, o cale sigură în iniţierea faptelor mari, ce ascund multă desâvîrşire, este curajul.

“Nu există oameni mari şi oameni mici, ci numai oameni care se străduesc să-şi facă datoria” afirmă Alexandru Vlahuţa. Şi eu cred că cei care-şi fac datoria faţă de tot ce ne înconjoră există cu adevărat şi deţin un rol important în orce situaţie.
“Toţi cei care au realizat lucruri mari au fost mari visători” – Orison Swett Marden. De aici observăm că visul are o mare importanţă pentru îndeplinirea lucrurilor cu adevărat valoroase. Visul este inceputul fiecărei activităţi umane care deţine un mare succes. Din această cauză trebue să ne întărim visurile şi perseverenţa prin îndeplinire fidelă a datoriilor noastre faţă de oameni. Un lucru bine cunoscut este faptul că inteligenţa nu este suficientă pentru a putea realiza lucruri măreţe, pentru a deveni un om complex – un om cu cunoştinţe multe şi valoroase. Visul este necesar acumulărilor sistematice. Au fost şi vor fi foarte mulţi inteligenţi, care bat trotuarele fără să fi realizat ceva deosebit, fără să se fi gindit la viitorul lor. Aşa dar ei nu au nici un vis, nici voinţă, nici perseverenţă.

Întodeuna trebue să luptăm împoriva nestatorniciei spiritului, impotriva indolenţei şi indifereinţei. Să ne exprimăm prin fapte măreţe.
Doar existînd prin faptele mari vom exista ca oameni.

Mihaela Botnari
www.cimislia.wordpress.com