Încrederearea oarbă în forţele naturii ne face ireceptibili la multe fenomene. V-aţi gândit vre-o dată la misterul creării şi apariţiei unei noi vieţi? Sunt sigur că da.
Naşterea este apogeul acestor mistere, cununa succesului în procreare. Dar, din păcate, în câteva cazuri raportate la mii de sarcini, apar complicaţii incompatibile cu o naştere fiziologică. Ce-i de făcut? Doar e vorba de o viaţă de om, iar uneori şi doua.
În acest articol, eu, student în anul IV al facultăţii Medicină Generală, vreau să vă aduc spre cunoştinţa dumneavoastră, stimaţi cititori (şi mai ales cititoare) şi să-mi împărtăşesc impresiile şi entuziasmul care m-au cuprins câteva zile în urmă, când pentru prima dată în viaţa mea am asistat la o operaţie cezariană.Acest termen provine nu de la caesar (cezar, împărat) ci de la verbul caeso – a tăia. Cunoscută încă medicilor din Grecia şi Roma Antică, operaţia cezariană se efectua în caz de deces al femeii în timpul naşterii, în scop de a salva viaţa fătului. Prima operaţie cezariană în naştere la o femeie vie a fost efectuată în 1610, în oraşul Vittenberg, de către obstetricianul german I. Trautman, el reuşind să salveze vieţile mamei şi a copilaşului. Şi astea în era când nu erau incă descoperite antibioticele şi anestezia!
Astăzi, lucrul chirurgului-obstertrician e uşurat semnificativ. Există indicaţii bine definite pentru astfel de operaţii, metodici şi tehnici bine puse la punct, diagnosticare precoce, medicaţie performantă şi eficientă. Totuşi succesul operaţiei depinde aproape integral de măiestria şi priceperea celui care o efectuează, răspunderea fiind dubla, chiar triplă uneori.Aflându-mă în sala de operaţii urmăream cu sufletul la gură fiecare mişcare, fiecare gest, privire, cuvânt. Momentul extragerii fătului din uterul incizat (vezi poza care am facut-o chiar atunci) a catalizat o adevărată explozie emoţională în toată făptura mea. Trăgând cu coada ochiului spre colegii mei am observat aceeaşi stare de spirit imprimată atît de evident în ochii lor, neacoperiţi de masca chirurgicală. Iar cînd nou născutul a scos primul ţipăt, relaxarea care am simţit-o m-a atenţionat asupra gîndului că în tot acest timp m-am aflat într-o încordare totală. Mă învăluia o senzaţie prea puţin comparabilă cu o oarecare alta.Pe faţa chirurgului, însă, n-a mişcat măcar un muşchi! Printr-o mişcare maşinală el a transmis copilul în grija moaşelor şi in următoarea secundă deja era preocupat de finisarea operaţiei. Mai avea mult de lucru: extragerea placentei, oprirea hemoragiei, suturarea ţesuturilor incizate ş.a. Abia după ce a luat sfirşit intervenţia, mulţumindu-le asistenţilor pentru munca depusă, mi-am dat seama, judecând după vibraţiile vocii sale, că a retrăit şi el.
Nu-mi pot imagina că a fost şi el student cândva, aşa cum sunt şi eu acum. Da, sunt un student, care a studiat 3 ani medicina pentru ca să-şi dea seama că atât de multe nu cunoaşte, atâtea mai sunt de invăţat până a putea s-ajungă ceva deopotrivă cu acea figură monumentală ce stă din dreapta mesei de operaţie cu un copil nou născut în mână, spre care sunt aţintite privirile a câtorva tineri cu ochii mari de uimire şi frica subtilă care-i cuprinde în acel moment. Tineri care sunt astăzi studenţi. Aşa cum a fost şi el odată…
zilele trecute am asistat si la o nastere fiziologica, normala. nu am cuvinte sa va exprim ce am simtit … va spun doar ca senzatiile sunt superioare celor descrise in acest articol.
Ma bucur pentru tine ca ai avut o asa sansa. De ar avea posibilitate mai multi barbati sa asiste la nasteri, cred ca ar intelege mai bine o femee. As vrea sa-mi imaginez sentimentele prin care ai trecut tu de rind cu alti colegi dar… nu-mi reuseste. Poate atunci cind voi asista si eu la nastere sau cind eu insami o sa nasc, tocmai atunci cred ca o sa incerc si eu astfel de emotii puternice. Le-as dori tuturor femeilor nasteri usoare si bebelusi sanatosi si ca taticul neaparat sa asiste la nasteri! Iubiti copiii!
Bravo Iuliane! E o postare bună, sper să aprecieze şi ceilalţi aceasta. Nu oriunde afli lucruri la care a-i reflectat tu. E omensc ca să te cuprindă un fior în momentul ce vezi creaţia divină.
Mai cred că mîinile chirurgului au fost, într-o măsură oarecare, conduse de Cel de Sus. Aşa ceva se face doar cu încuviinţarea Dumnezeului!
E un lucru foarte greu să ajungi ,să te numeşti mamă…Să aduci o viaţă pe pamînt nu e lucrul cel mai uşor,ci e lucrul cel mai sfînt prin care se poate mîndri o femeie…dintotdeauna femeia a fost cea care a prelungit viaţa pe pamînt,ptr asta dragii noştri barbaţi ,Invaţaţi să respectaţi ceea ce vă poate oferi o femeie,inclusiv şi ceea ce poate fi mai frumos în viaţă,Un Copil!!!
Ador copiii şi vreau şi eu unul!!!!!!!!!!!!!!!!! ……….dar vreau să îi pot oferi totul,choar şi o naştere normala…
Am sa recunosc; respect femeile, şi în mare parte pentru că sunt mame şi soţii. Numai ele ştiu prin ce trec pînă aduc pe lume un îngeraş micuţ, şi mai ales după naştere… Respect. Bărbaţi, ţineţi femeile CUMSECADE în palme!!
Nu te cunosc, dar deja sunt indragastita…de articolul tau. Impresionabil. Am recitit articolul tau de citeva ori si nu doar p/u k posibil voi fi si eu cindva mama , dar p/u k sigur voi deveni si eu hirurg. Ma bucur p/u tine si te invidiez , cu invidie alba. Soer sa mai scrii articole de acest gen.Te roooooooooog!!!!!
am scris acest articol nu pentru a impresiona pe cineva ci pentru a deschide vizorul si asupra aspectelor nu prea stiute din viata noastra a fiecaruia. toti ne-am nascut odata… poate nu asa ca Caesar, dar oricum.
daca mai vad sau mai aflu ceva interesant, la sigur ca voi scrie!
вот, блин, нашли, что показывать! картинко ужасное!!!
maxim, cred ca acesta este un pseudonim, dar vreau sa-ti zic, ca daca esti domnisoara – vei intelege pe propria piele ce inseamna asta, dar daca esti baiat – vei avea sotie care de asemenea pe propria piele va simti ce inseamna o nastere. vom mai vorbi atunci, daca doresti.
asta e din viatsa reala si nu e deloc strasnic. toti cindva am fost asa…
Cred ca pentru tine a fost o experienta nemaipomenita,sa vezi asa spectacl”live”.
Acum 2 luni am dat nastere,prin cezariana unei fetite super sanatoase si frumoasa.Nu este ceva rau si iesit din comun dar eu eram pregatita sa nasc normal dar sa stiti ca nu-mi pare rau de asta…este o operatie grea dar trebuie sa treci peste dureri ca sa poti lua bebelul in brate….dupa operatie nu o sa mai simti nimic daca iti aduce bebelul sa-l vezi,ai sa zici ca nu ai patit nimic….va spun asta din propie experienta…pupici
inteleg perfect ce vrei sa redai prin aceste cuvinte
si eu am fost martorul unor astfel de “intilniri”, pentru prima data, ale mamei cu odorashul sau.
o data, la o cezariana ce se efectua cu anestezie epidurala (asta inseamna ca gravida a fost constienta pe tot parcursul operatiei, dar sigur anesteziata ca sa nu simta durerea), cind in sfirsit s-a nascut baietselul si a scos primul tipat, femeia, care se afla intr-o stare de anxietate, nervozitate si frica, si a retrait foarte mult… pai aceasta femeie cind si-a vazut copilul (pe care i-l demonstrase kirurgul pentru citeva secunde)a oftat, si a zis ca mai repede sa finiseze operatia, inveselindu-se pe loc si uitind complet de griji si frica.
dar tu, Andrada, ce fel de anestezie ai suportat? totala sau epidurala? ai fost constienta pe parcusrul operatiei?
la multi ani all!!:*:*::X
multumesc din partea tuturor!
nu pot crede………….mai bine era un film porno aici nu?
:*:*:*:*:*:*:* o sa avem un nepotel=))=))=))=))=))=))=))