Numai noi ştim…
Numai noi ştim
că la capătul toamnei există o stradă 33
şi numai acolo ne putem cuibări unul în altul
noi cei aduşi de vânt…
numai noi ne-amintim,
cum eram pe rând verzi şi galbeni
până când rugineam alergând,
că tot noi am foşnit sub tălpile cerului
un drum de frunze care mor,
sărutând…
numai noi rătăcim
cu braţe şi mâini mai departe,
cu umbrele noastre îşi umple iar timpul pahare
şi-n clipe muşcate de toamnă
la ceasuri se-mparte…
numai noi ştim
că pe strada aceeea prăbuşită de vânt
frunzele au suprafeţe dulci de toate culorile
mâna ta rămane curbată după forma fructelor
şi numai noi ştim
că…o clipă
pe strada aceea….
Am uitat să murim…
Sper să găsiţi şi voi strada33……..acolo paşii suna altfel…
“Opreşte-te clipă! Eşti frumoasă!” – Ceea ce a spus Goethe prin personajul Faust regăsesc prin versurile tale.
Bravo Doina, este a doua ta poezie de pe blog şi cred că e spre bine pentru că, uneori, mai uit de ele, dar aşa de mult îmi plac…
Sunt extraordinare versurile…mi-au placut mult..panta rhei. Sa scrii, caci scrii bine..iar poza si mai mult evidentiaza miezul poeziei. Strada 33..